Scapa de Vergeturi - Usor si Pemanent
A scăpa de vergeturi este cea mai dificilă şi delicată parte, pentru că oricât de multe
tratamente ai încerca cicatricile nu dispar în totalitate, dar pot fi reduse. Metodele sunt multe,
începând de la o dietă sănătoasă, o nutriţie echilibrată, masajul în timpul sarcinii şi hidratarea
pielii şi, pînă la cele mai complicate, precum operaţiile cu laser sau intervenţiile
chirurgicale.
Dacă scapă de vergeturi a ajuns o expresie care obsedează pacienţii, faptul că
doar în timp apar rezultate a devenit un alt coşmar provocat de vergeturi. Cel mai uşor tratament care este la îndemâna tuturor sunt
cremele şi loţiunile împotriva vergeturilor, care au în
compoziţie alfadidroxiacizi, cu un rezultat abraziv recunoscut.
Cum scap de vergeturi?
O altă metodă folosită pentru a scăpa de vergeturi este tratamentul cu lămâie, pe care după ce ai tăiat-o se aplică pe piele, iar
apoi suprafaţa se masează uşor. Lichidul rămas în urma masării cu lămâie trebuie lăsat pe
porţiunea afectată cu vergeturi timp de câteva minute.
Secretul constă în proprietatea pe care lămâia o are, şi anume, poate înlătura
sau exfolia pielea moartă şi în acelaşi timp, este foarte stimulatoare pentru zona care necesită
vindecare. După ce au trecut cele cinci minute, se îndepărtează sucul prin tamponări şi apoi se
aplică ulei de diverse feluri, fie de măsline sau unt de cacao care stimulează şi hidratează.
Atunci când pacienţii aleg să folosească creme, uleiuri sau untul de cacao se recomandă şi masajul timp de cel puţin câteva minute
pentru a vindeca leziunile liniare ale pielii de la roz-violaceu până la alb-sidefat.
Cum scap de vergeturi este o întrebare la care specialiştii încă încearcă să
găsească o vindecare. Ca să scapi de vergeturi nu se recomandă în nici un caz transplantul de
piele. De cele mai multe ori varianta optimă este ca să previi vergeturile, fiind mult mai uşor
decât să scapi de ele. Tratamentul se poate aplica de acasă prin folosirea zilnică a unor creme şi
loţiuni atestate şi care sunt recomandate datorită vitaminelor pe care le conţin.
Tratament la Domiciliu
Scapă de vergeturi prin tratamentul cu tretinoină, care se aplică de cele mai
multe ori în doze mari, pentru a elimina vergeturile şi a aduce la starea normală cantitatea de
colagen. Timp de cel puţin 12 săptămâni se aplică câte o doză de 0.1% pe zi, însă trebuie avut în
vedere că pielea se poate irita sau chiar usca. Injecţia cu colagen şi tratamentul cu dioxid de
carbon prin laser sunt alte metode recomandate, în cazul în care ne întrebăm cum este mai bine ca
să scap de vergeturi.
În cazul femeilor însărcinate sau la adolescenţii care trec printr-o perioadă de
creştere bruscă nu există un remediu certificat care poate preveni apariţia vergeturilor. Este
recomandată de către specialişti pentru a scăpa de vergeturi şi masajul cu ajutorul unei perii sau
mănuşi, care are rolul de a intensifica circulaţia sângelui sau o alimentaţie sănătoasă, bogată în
vitamina C, E, zinc şi siliciu sau chiar minerale. Un consum mare de lichide şi exerciţii fizice
reprezintă una dintre metodele care nu implică nici un fel de cost sau controale medicale şi poate
da rezultate bune.
Care este cel mai bun tratament?
Problema cea mai mare a vergeturilor este cea de ordin estetic şi cosmetic şi nu
faptul că ar provoca dureri pacienţilor. Vergeturile se pot transforma în afecţiune medicală doar
când porţiunile extinse se pot ulcera. Printre metodele terapeutice care au dat rezultate bune de
estompare a cicatricilor sunt terapia cu laser, peeling-ul chimic sau aplicarea retinoizilor, care
sunt derivaţi din vitamina A. Aceştia din urmă se folosesc în special în zona feţei, a mâinilor sau
a gâtului.
Doar un chirurg plastic poate interveni şi elimina în totalitate vergeturile.
Scapă uşor de vergeturi prin peeling-ul chimic care determină eliminarea straturilor superficiale
ale pielii. În plus, această metodă stimulează sinteza colagenului. Peeling-ul trebuie repetat
pentru a da rezultatul aşteptat, iar tratamentul cu laser stimulează producţia de colagen.
|